Monday, December 5, 2011

STIHL România şi-a bugetat pentru 2011 o creștere a afacerii de 15 procente, după o mărire de 20 de procente în 2010. Majorarea cifrei de afaceri va fi susţinută prin creşterea reţelei cu 20-25 de distribuitori. „Am reușit la STIHL România să obţinem standarde în organizarea relaţiei cu distribuitorii chiar mai ridicate faţă de unele pieţe vestice cu tradiţie. În prezent cea mai mare parte din volumul de vânzări al STIHL România este gestionat electronic” precizează Ioan Mezei, director general STIHL România.
Un alt motor de creștere pentru 2011 va fi reprezentat de programele de  promoţii și de buy-back pentru motounelte, dar şi de notorietatea în creştere a produselor STIHL în piaţă. Una dintre liniie importante de dezvoltare a STIHL România în următoarea perioadă o va constitui gama de produse cu acumulatori (Li-Ion), tehnologie de ultimă generație în acest moment, în lume.
Despre compania STIHL
STIHL este o afacere de familie originară din Germania, fondată în 1926 de către Andreas STIHL. Cifra de afaceri a grupului  în 2010 a fost de 2,35 miliarde de euro, în creștere cu 2,6% față de 2009. STIHL numără peste 11.400 angajati, deţine 6 fabrici, 34 de centre naţionale de vânzare, fiind în contact cu  120 de importatori și având o prezență în 160 de ţări. Peste 88 de procente din vânzarile companiei sunt în afara Germaniei.  STIHL România este o companie deţinută 100% de firma mamă şi a fost înfiinţată în 1997. În prezent STIHL România importă motounelte sub brandul STIHL şi Viking.
STIHL şi-a aliniat gamele de produse la noile standarde europene, care vor intra în vigoare din 2012.  Din acest an STIHL România oferă consumatorului român unelte care folosesc motoare termice (2-Mix, 4-Mix) care emit cu până la 70% mai puține noxe decât acelea cu tehnologie obișnuită și consumă cu până la 20% mai puțin combustibil.
Uneltele contrafăcute
Pirateria este un fenomen care afectează produsele de brand în întreaga lume. Numărul de unităţi contrafăcute este în creştere, dar pe masură ce oamenii devin mai informați, vânzarea acestora intră în declin.
STIHL a oprit în vamă cu ajutorul organelor competente aproximativ 4000 de item-uri contrafăcute. “Cea mai neplăcută situaţie apare însă când statul vinde produsele confiscate, dar piratate. Noi avem cunoștință de un astfel de caz, obiectele piratate fiind comercializate sub formă de piese de schimb, preţul de vânzare ajungând la jumătate faţă de cel din magazin”, adaugă Ioan Mezei.
“Dacă vorbim despre riscurile pe care le implică, spre exemplu, un motoferăstrău contrafăcut, atunci ne confruntăm cu riscuri la nivelul imaginii de brand, dar, mai ales, cu riscul siguranței în utilizare. Din fericire, pentru perioada prin care trecem acum, nu putem vorbi de o creștere a pirateriei, ci de o stagnare a fenomenului  în ceea ce ne priveşte”, precizează Ioan Mezei.